Noul sistem al cupelor europene va fi mai drastic

Redactor:
Cezar Uricec
Noul sistem al cupelor europene va fi mai drastic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prin noul sistem al cupelor europene impus de Michel Platini, performanța de anul acesta a României, cu două echipe în grupele Ligii, va fi greu de egalat. Doar primele șase națiuni în clasamentul coeficienților vor trimite cel puțin două formații direct în grupele Ligii Campionilor. România se află deocamdată pe locul 7 în ierarhia europeană a ultimilor cinci ani, fiind însă greu de crezut că va reuși să avanseze în dauna Rusiei sau a Franței. Astfel, obiectivul țării noastre va fi menținerea în intervalul locurilor 7-12, echivalent cu asigurarea unui loc direct la „masa bogaților”.

Noutatea „sistemului Platini” apare la tururile preliminare ale Ligii, acolo unde UEFA a introdus schimbări radicale. Astfel, campioanele țărilor clasate de la locul 13 în jos se vor duela între ele pentru cinci locuri în grupe, în timp ce alte cinci poziții vor fi acordate după două tururi preliminare între echipele de pe locurile 2-4 în țările clasate pe pozițiile 1-15. În această ultimă categorie se va înscrie și vicecampioana României. Un prim tur abordabil va fi urmat însă de o întâlnire decisivă cu o reprezentantă din Spania, Anglia, Italia, Franța sau Germania!
Dacă va fi învinsă în primul tur preliminar, vicecampioana României va intra în ultimul tur de calificare pentru grupele Cupei UEFA. Dacă va fi învinsă în al doilea tur preliminar, vicecampioana României va intra direct în grupele Cupei UEFA


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei, GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×